Piesa 06

Maïakovski l-a apelat fără succes pe Basile Dimov. I-a trimis un mesaj de la Poliţie: „Vezi unde am ajuns din cauza ta? Scoate-mă de-aici!” Era îmbrăcat ca o cocotă de periferie, evident imaginea sa comporta o explicaţie, avea o logică, un anumit fel de logică, dar pe domnul subinspector De Grizz nu l-a convins... L-a căutat pe Ando Burtă, care aşteptase în curtea Institutului medico-legal, în dubă, doar îl văzuse când l-a scos din clădire poliţia...

–        Nu răspunde nici burtă de Ando! Ah! M-a făcut mama fără noroc!

–        Nu ai o rudă, altă cunoştinţă, pe cineva care să garanteze pentru tine?

–         Domnule poliţist, eu sunt un geniu domnule, nu-mi mai daţi peste ceafă că îmi zdruncinaţi inteligenţa şi fac imediat plângere. Ce să garanteze? „Garanţia aduce nenorocire!“ Nu? Nu mai da domnule! Stop! O apelez pe Michelle Gauriac, bine?... Doamna Michelle, sunt eu Maïa. De ce sunt îmbrăcat astfel? Doamnă, am avut o problemă la morgă şi am ajuns la Poliţie. Sunt acuzat că am răpit cadavrul tatălui dumneavoastră. Jur că nu doamnă! Când am ajuns nu mai era. Vă rog, vă rog! De unde să ştiu ce s-a întâmplat? Poate a înviat şi a trecut pe lângă portar, n-avea cum să-l recunoască, deşi... nu putea ieşi de la frigider decât cu ajutorul cuiva. Nu. Dacă eşti introdus acolo mori oricum. Vă rog, vă rog nu plângeţi!... Vedeţi domnule ofiţer ce aţi făcut? Aţi îngrozit biata femeie!... Spuneţi-i vă rog domnului subofiţer...

–        Subinspector...

–        Spuneţi-i că m-aţi investit dumneavoastră să ridic corpul tatălui... Nu mă crede. De ce m-am îmbrăcat aşa? Pentru că am vrut să arăt ca dumneavoastră. Eh! Nu s-a potrivit amprenta... Am neglijat acest amănunt...

–        Doamnă, l-a completat De Grizz, să treceţi pe la Poliţie, să daţi o declaraţie, vă rog...

Maïa s-a resemnat şi a aşteptat în separatoire să vină Michelle să-l scoată de-acolo. A închis ochii şi a încercat să doarmă aşezat pe scaun. Să uite toată nebunia i-ar fi fost dificil unui novice dar nu unui practicant de yoga şi alte douăzeci de discipline esoterice pentru care baza de lucru este vidul mental. Şi-a scos gândurile din cap, iar capul astfel golit s-a lăsat pe umărul lui Ahmed Leboureau, un individ întrupat din colaborarea întâmplătoare a comunităţilor naţionale, exemplar pentru toată aglomeraţia de metişi.

–        Ridică murdăria poponare că ţ-o tai!

–        Ai zis...? Aţi zis...? Mă scuzaţi că am adormit... 

Leboureau se pricepea la tăiat. O făcea de obicei cu un cuţit mare sau unul mic, un şiş, cu toporul, securea sau satârul, cu sabia, coasa, daga, maceta, katana şi multe altele, avea o panoplie acasă, aproape de perete, pe care o venera ca pe testamentul tatălui său, Leboureau senior. Maïa o comisese întrerupând o discuţie foarte avansată între supereroi...

Duralex: Codul penal se leagă de băieţii care deţin arme fără autorizaţie. Însă cuţitul, toporul sau altă sculă ascuţită nu este armă, e unealtă, adică obiect de lucru. Dacă îl utilizezi să loveşti, să ameninţi, să torturezi ori să ucizi, asta e altă portocală pe altă tavă, ştii? Aşadar să deţii cuţitul tău nu e o infracţiune la Codul penal. Pricepi, frate?

Jobby Toss: Dar ce se întâmplă frate dacă vreau eu să intru la club cu unealta în buzunar şi mă opreşte fraierul că am cuţitul la mine?

Duralex: De aceea avem articolul 1, indice 1. alineat 1, din Legea 61 care spune pe înţelesul tuturor boilor: „Constituie o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare gravă de la 3 luni la 2 ani lipsire de lumină sau cu amendă cât o avere, dacă nu te dai la burta prostului, următoarele fapte ca, unu: purtarea, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor care sunt prezente, ori s-ar putea tulbura ordinea, liniştea publică şi personală deci, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat, gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice...

Leboureau: Mamă-mare, tare-mi mai place! Şocurile... Super tare! Oricum nu-mi fac eu probleme din cauza asta. De când mă ştiu, mai mălău aşa, am ţinut un briceag la mine. Şi   n-am avut niciodată probleme. Şi de acum încolo am să ţin, oricum, Izula si Leatherman-ul la mine.

Marius Labăalbă: Cultura legislativă din Franţa privind portul cuţitului e nulă, fraţilor! Masele trebuiesc ţinute sub control! N’est-ce pas?

Jobby Toss: Absolut adevărat. Valabil şi pentru armele de foc. Oricum, în ţara lui Mehmet Beri-Beri să nu ne aşteptăm prea curând la o schimbare. Fraţilooooor... nu vă ambalaţi prea tare. Vă reamintesc: eu ce dracului să mai zic, vai!, care am la mine 3-4 bricege? Ideea e asta: Cred că, în principiu, dacă nu eşti scandalagiu şi faci frumos la poliţie nu ar trebui să cam ai probleme, dar după cum se zice şi la Biblie: nebănuite sunt căile Domnului! Lol.

Duralex: Ce să zic! Oho, la noi e super bine zic eu. Nu contează sistemul de blocare, nici măcar cel de deschidere adică manual, automat, balisong, cu o singură mână, gravitaţional, inerţial, şi etcetera, iar lungimea maximă a lamei de 15 centimetri e rezonabilă. Americanii nebuni după cuţite   i-ar pupa pe legiuitorii lor în c. pe toate părţile dacă le-ar da asemenea lege!

Jobby Toss: Unde ai văzut tu scris 15 cm?

Duralex: Legea 25, modificată prin legea 295 de anul trecut...

Leboureau: Eu nu plec de acasă fără un couteau-gorge sau un couteau-cheville, şi de obicei este un griffe d’ours sau un ka-bar TDI. De obicei iau şi un EDC, dar couteau-gorge-ul este obligatoriu. În caz de ceva... un griffe d’ours sau un ka-bar peu renforcé TDI care se poartă la centură ca un pistol sau la gleznă îl scot din circulaţie pe agresor iar în cazul unei percheziţii pot să spun că îl folosesc... de ex un bec-de-faucon sau griffe d’ours la tăiat crengile pomilor sau viţa de vie. Ha-ha! Sunt perfect de acord cu ce a spus Serge undeva pe drum că e de preferat să foloseşti o lamă mică în ideea de a incapacita adversarul nu de a-l omorî. De aceea o lamă ultime-fossé este de preferat mai ales ca să nu ai nevoie să dai prea multe explicaţii în cazul unei percheziţii. Sigur că dacă sunt mai mulţi agresori ar fi de preferat un Civilian sau altă lamă care să aibă şi efect de intimidare dar...

Marius Labăalbă: Ai doar cuţit ca primo sau mai porţi şi altceva? Cu ce model de bec-de-faucon crezi că nu ai avea probleme cu poliţia în cazul unei percheziţii?

Leboureau: Nu port altceva din tot ce este legal pentru că ar fi inutil. Desigur este mai folositor un Magnum 365 sau o „lupara” calibrul 12. Spray, baston, pistol cu bile sunt frecţii! La întrebarea numărul 2, cred ca cel mai bun la dosar e Harpie Espiderco sau un couteau-gorge gen griffe d’ours de preferat zimţat, dacă vrei o lama fixă. Ideal ar fi Civilian dar ar putea să le dea idei poliţailor când văd ditamai lama chiar dacă le spui că îl ţii pentru „altoit”. Oricum, vorba ta: Fii pregătit! Oricum îţi dau o idee pe care mi-a dat-o şi mie un sensei. Până acum nu am folosit-o dar având în vedere nivelul de agresivitate din ce în ce mai ridicat sunt tentat să o aplic. Apropo de primo, cel mai eficient şi legal ar fi să ai în permanentă ascunse, undeva, două-trei shuriken. La o adică poţi să spui că sunt piese de schimb pentru „maşina de tocat”. Până în 5 metri chiar fără antrenament nu ai cum să dai greş. Pentru mine o armă primo trebuie să aibă în primul rând rolul de a opri agresorul, sau agresorii, de la distanţă şi, eventual, să-ţi dea timp să te tirezi  d-acolo.

Jobby Toss: Un lucru esenţial, fraţii mei, trebuie avut în vedere când purtaţi lame de orice fel pentru autoapărare: antrenamentul. Exersaţi la sală, chiar acasă pe perne sau baloţi de paie, orice pentru a stăpâni mişcările de bază. În faţa unei agresiuni iminente, o persoană neantrenată nu judecă limpede. Cel care te atacă cu cuţitul ştie cu siguranţă cum să-l folosească! Şi încă ceva, câţi dintre noi utilizează lame să taie un obraz, un braţ, să penetreze un abdomen? Mereu este mai bun pistoletul. Eu port la mine un baston. Mă pricep să-l folosesc, deşi nu caut să ajung în situaţia respectivă. Mă gândesc însă la viitorul apropiat ce va fi cu siguranţă unul sângeros pentru mulţi dintre noi!

Discuţia era încinsă când „găozarul” a decăzut pe umărul lui Leboureau. Nu era nimeni altcineva în separatoire, doar o bandă gălăgioasă aflată ad-hoc la o întrunire tip forum pe pan-terra, o reţea discretă, care nu era accesată vizual de Poliţie. Leboureau nu deţinea nici măcar „piesele maşinii de tocat” totuşi se bucura de o statură importantă. Parcă s-ar fi ridicat pe vârfurile pantofilor. Să deranjezi un fel de templier care se adresa „fraţilor” pe o temă de război general era nasol de tot. Era... dureros. Ce să rupă jartelei care-l pângărise prin atingere? Curul... „Hă-hă-hă!”

Maïa auzise ca în vis ce aberau tinerii aceia şi a putut să evalueze cumva situaţia. Se aşezase lângă o brută pentru că... pentru că... voia să întrebe ceva şi nu l-a putut deranja din convorbire. Voia să întrebe de ce a fost arestat.

–        Am fost arestat la morgă, a zis.

–        Ce face?

–        Când am ajuns în place de la Bastille am văzut o manifestaţie la columnă care cerea legalizarea portului de arme defensive.

–        Mn! Adică cine?

–        Cavaleria Nobililor Scutieri. Ştiu doi. Am doi prieteni membri ai organizaţiei. Doi nu unul.

–        Şi... şi ce?

–        Cum şi ce? Te pot înscrie în organizaţie... Dacă îmi ceri...

Leboureau în Cavaleria Nobililor Scutieri... Nobililor...

–        Oricum... ce vrei, popo...? Mn-mn! Afară de treaba aia! Hă!

–        Te înşeli, nu sunt pederast. Nu poţi crede că un om se travesteşte pentru a obţine o creştere temporară de cincizeci la sută?

Leboureau s-a scărpinat în cap. Ce voia să spună omul acela? Ce fel de creştere? Voia o creştere la ce?

–        La ce?

–        La câştig.

Vorbea prea repede pentru el şi nu se referea la hăcuit, luptă de apărare, oricum i s-ar fi zis.

–        Ridică-te şi stai acolo că de-aici nu te văd bine! Ai faţă de jidan. Stai aşa! Parcă s-au interzis manifestaţiile...

–        Neautorizate. Asta era autorizată... Pe tine te-a reţinut poliţia că aveai un cuţit, nu?

–        Un pistol, hă-hă! Mnă! Mă scoate Mango într-o oră.

–        Cine-i Mango?

–        Avocatul. Voi trans-sexualii la ce folosiţi avocaţii?

–        Nu sunt transsexual, sunt metrosexual...

–        O pui cu tot metroul, hă-hă-hă!

–        E! Ştii ce? Scoate-mă şi pe mine de-aici! Am stat deja prea mult.

–        Şi eu cu ce m-aleg?

–        Mă ţin de cuvânt, te fac membru în Organizaţia... în Cavaleria Scutierilor Liberi...

–        Parcă erau nobili!

–        Nobili...

Leboureau îl privi cu neîncredere. Şi-a consultat vexafonul să-i regăsească pe fraţii săi cuţitari. Maïa s-a aşezat de data aceasta într-un colţ. Apoi a fost adus alt delicvent. Un tip mai în vârstă care i-a privit fugitiv şi s-a aşezat pe un scaun între cei doi. A stat puţin aşa, cu picioarele desfăcute, întins ca pe divan, după care s-a redresat şi i-a ocărât pe poliţai:

–        Mi-au luat până şi ţigările, împuţiţii, să le fumeze ei!  Voi n-aveţi o ţigară... de iarbă... de...

–        Aici nu se fumează, i-a zis repede Maïa. E obstrucţie.

–        Ce?... Dar tu nu eşti femeie! Fir-aţi ai diavolului, nu se mai termină cu voi! V-aţi înmulţit ca obleţii. Chiar astăzi am aruncat unul ca tine în Sena...

–        Era mort?

–        Eu ştiu? Şi dacă nu era... acum este... Hi-europa-ptiu, lua-te-ar moartea! Nu vă mai stârpeşte Allah!

Era ameţit bine-bine.

–        Stai pe locul tău, nu te mai agita, şobolanule!, i-a zis Leboureau.

–        Eu sunt...? Eu nu sunt... Ce eu sunt...?

S-ar fi luat în gură şi cu el doar că i-a aflat numele.

–        Leboureau! Scoală! Hai că ţi-a venit omul!

O femeie poliţist apăruse pentru a deschide poarta. Leboureau s-a îndreptat şi l-a privit pe Maïa sfidător apoi i-a arătat degetul mijlociu.

–        Tu pierzi, i-a spus Maïa.

–        A venit şi doamna ta. Încă mai scrie declaraţia. Domnul subinspector De Grizz vine să te cheme pe tine... frumoasa mea!

–        Scumpo sunt însurat, degeaba mă curtezi!

–        Ha-ha!, râse femeia aceea nu prea tânără, la treizeci şi cinci de ani, poate...

Când a venit subinspectorul l-a găsit pe Maïa dormind. Pentru că nu a fost auzit nici când l-a strigat pe nume, a intrat să vadă dacă nu murise. Tânărul s-a trezit speriat. Era la Poliţie!

–        Cred că i s-a întâmplat ceva lui Basile!

–        Ce spui?

–        Am un presentiment urât, i-a zis subinspectorului care a făcut un semn de sminteală.

–        E nebun domnule comisar, a zis omul rămas. Şi curvă pe deasupra!

Doamna Michelle, pe care n-o mai chema Gauriac, dar ce contează, nici pe Maïakovski nu-l chema astfel ci Bagdadi, asemenea localităţii în care se născuse celebritatea căreia îi împrumutase numele, îl aştepta în hol. Nu-i cunoscuse numele real, totuşi îl ştia după renume, el era artist, ea pasionată de artă.

–        Ce faceţi domnule Maïa? Regret întâmplarea aceasta, oh-oh! Nu pot crede că bietul meu tată nu mai este! L-a văzut cineva? Basile l-a văzut? I-a văzut... ah... corpul? Probabil n-a fost el... sau... Ah!

Michelle s-a înfiorat. Dacă ar fi trăit tatăl ei ar fi dat un semn de viaţă...

–        Nici pe Basile nu-l mai găsesc. Un deţinut mi-a vorbit despre un înecat şi l-am visat. Eu am vise premonitorii. Mă tem că este în primejdie.

–        O apelez imediat pe Françoise, a zis Michelle. Este iubita lui...

–        Da, ştiu...

Vorbeau amândoi în sala de recepţie a Poliţiei, doamna poliţist a adus lucrurile reţinute ale lui Maïa şi au plecat fără  să-şi manifeste în vreun fel deferenţa pentru apărătorii ordinii publice. Din maşina gri pe care o folosea Michelle, Maïa l-a văzut pe Ando Burtă lâncezind în autoduba pe care intenţionaseră să o utilizeze ca dric.

–        He, trezeşte-te! Ce naiba faci acolo?

Nimic.

–        Doamna Michelle, vă rog să-l claxonaţi când ajungeţi lângă el.

–        Tu-tu-tu!

Ando a deschis puţin ochii şi a văzut o femeie agitându-se nebuneşte într-un Peugeut gri. Avea o figură uşor masculină...! „Maïa!”

–        Nu răspunde nici Françoise. Este posibil să fie împreună...

–        Îi caut eu, doamnă. Vă mulţumesc că aţi venit repede. Vedeţi ce este cu tatăl dumneavoastră! Poate trăieşte!

–        Bine, merçi.

Ajuns în maşină lângă Ando i-a cerut să meargă spre sediul „Vox Terra”, să îl recupereze pe amicul lor Bruce Ghimpele pentru a manipula împreună un serveur multiplu de relee care putea utiliza un satelit scormonitor. Era seară deja. Se grăbeau să-l poziţioneze pe Dimov... 

–        Cum de ai putut să stai şi să dormi toată ziua Burtă? Măcar ai mâncat?

–        Am sandvici la răcitor...