Piesa 14
Zadiq, venea pe culoar fluierând vesel un cântec de dragoste abia învăţat. Era roşu în obraji, avea privirea jucăuşă, se grăbea spre sala haremului. Meseria de eunuc fusese reinventată din ziua în care a fost permisă legal poligamia, astfel încât se putea bucura de plăceri ale vieţii pe care prea puţini le cunoşteau. E drept că lucra la un stăpân potent, cu o bogăţie care îi permitea luxul de a huzuri într-un palat, cu cinci femei frumoase şi o mică armată de servitori, între care şi el, tânărul eunuc Zadiq.
A deschis uşa mare, apoi s-a fofilat pe lângă perete până când a fost zărit de Doamna Principală care l-a rugat să nu o trezească pe Ilène fiindcă se culcase târziu. Zadiq voia să pregătească baia de dimineaţă, mult le mai plăcea acestor femei să se îmbăieze şi lui să le privească. Cine spune că toţi castraţii sunt lipsiţi de instincte sexuale se înşală...
Zadiq fusese mutilat de câţiva oameni ai străzii într-o seară când avusese ideea nefericită să schimbe ruta pe care venea spre casă de la şcoală. Era deja destul de mare, i se schimbase puţin şi vocea. Plăcerea acelor sadici nu a fost înţeleasă de nici un om normal, beţia nu a fost o scuză în faţa justiţiei care i-a înfundat pe viaţă în puşcărie. Dar asta nu a fost o consolare pentru nimeni. Curând au început vorbele răutăcioase şi dispreţul. Părinţii au fost nevoiţi să plece din imobilul în care locuiau dinainte să se nască Zadiq. Aveau trei copii iar Zadiq era cel mai mare.
A terminat cursurile şcolii medii în alt cartier periferic, cu aceleaşi probleme de siguranţă pentru copii, dar şi pentru părinţi. Pe vecini însă i-au nimerit. Erau ca o familie mare. Fiecare locatar pe palier îşi ţinea uşa deschisă pentru cei care locuiau alături. Îşi găseau de făcut mereu ceva, femeile împreună, bărbaţii cu probleme bărbăteşti, copiii cu ale lor. Handicapul lui Zadiq nu s-a văzut, n-a existat, până ce Latiffe s-a amorezat de el...
Într-o zi a fost oprit pe stradă de o femeie în vârstă de cincizeci de ani care i-a zis că lucrează în administraţia unui palat din apropiere şi l-a întrebat dacă nu este interesat de un loc de muncă. Atât de direct şi de simplu, Zadiq nu era obişnuit cu asemenea abordare şi s-a temut. Atunci o cunoscuse pe Doamna Principală, administrator şef al unui mic... Nu-i spunea nimeni „harem”. Era o pensiune pentru cinci femei tinere care se bucurau de viaţă ca de un sejur necontenit pe un vas de croazieră de lux. Stăpânul se eschiva de la orice întâlnire cu el, iar Zadiq nu era prea sigur că nu îl confunda. Chiar şi aşa era mulţumit de serviciul său deoarece era bine plătit şi învăţase multe lucruri despre care nu ştiuse nimic. Descoperise partea feminină a universului. Şi transformarea sa fusese întreruptă într-un moment care-i păstrase tenul feciorelnic şi vocea în schimbare. Era un adolescent fără vârstă, sfios şi blând. Singura sa problemă era greutatea, pentru că se îngrăşa neîncetat. Chiar şi aşa, nu avea motive să fie trist sau încruntat pentru că frumoasele nu-l lăsau deloc. Îl necăjeau în glumă şi se jucau uneori cu el...
A trecut de baldachinul doamnei Ilène şi a vorbit cu trei dintre cele cinci, madame Rovanna, madame Nadia şi madame Brigitte. Ultima, doamna Jasmine, dormea asemenea doamnei Ilène. Se pare că întârziaseră amândouă cu o seară înainte. Le-a întrebat dacă vor să facă baie împreună însă preferau să se hrănească şi l-au îmbiat apoi să mănânce cu ele, dar nu, avea ordin clar să se abţină de la orice, era doar un servitor. Femeile acestea nu ieşeau din palat decât însoţite de stăpân, iar stăpânul, din câte aflase, lua cu el numai câte una. Doar Ilène, ultima venită, nu ieşise încă din clădire. Erau toate îmbrăcate neglijent şi transparent, nu se fereau de el, deşi, în fine, parcă uneori descopereau că le priveşte prea direct şi vinovat. În afara lui se ocupau de ele cinci femei pricepute să servească orice doleanţă omeneşte, rezonabil, posibilă. Locuiau interiorul acela pe care îl modificau servitorii (Zadiq şi femeile, bărbaţii nu intrau niciodată acolo) la simple sugestii ale întreţinutelor. Palatul era mare, cu o frumoasă curte interioară, păcat că venise toamna şi erau nevoite să stea mai mult înăuntru. Angajaţii nu cunoşteau cine este stăpânul lor. Nu îi ştiau numele şi nu aveau habar dacă este sau nu căsătorit legal cu cele cinci femei. Spuneau că lucrează la palatul Fedouin şi-atât. Nu era o construcţie nouă dar fusese renovată interior în stil oriental şi păstra curtea aceea cu fântână arteziană, palmieri şi alte plante tropicale pe care le acopereau când venea frigul.
Cea mai veche dintre aceste neveste de nabab era Jasmine. Jasmine era originară din Maroc şi se afla de şapte ani la Paris. Nu ştia deloc limba franceză când a venit cu stăpânul. S-au înţeles în arabă. De curând împlinise douăzeci de ani, era mai tânără ca Ilène. Brigitte, o alemandă care-şi ţinea părul lung împletit, râdea mult, avea gropiţe în obraji, ochi albaştri,... era blondă peste tot, iar bărbaţii adoră blondele... rusoaica era nonconformistă, fuma, era tatuată şi înjura, se înţelegea bine cu italianca puţin căloasă dar aprigă, nerăbdătoare, mobilizatoare, în fine franţuzoaica Ilène… era destul de melancolică, de pierdută... O silfidă! Zadiq era îndrăgostit de Brigitte. Asemenea femei se pot admira în reclame pentru parfumuri de lux. Văzând-o simţi mireasma care te îmbată. Mireasma Brigitte...! Plutea, se împiedica atunci când îi dădea atenţie sau avea nevoie de ceva. Observaseră toate şi îl luau în râs, îi puneau chiar întrebări obscene, dar Zadiq vorbea respectos şi nu se supăra. El avea obligaţia să vegheze să nu le lipsească nimic, să le fie eventual causeur, valet, partener de dans, de joc, dulău, ponei...
Apoi s-au trezit leneşele. Jasmine făcuse horoscopul debutantei Ilène şi l-au comentat împreună. I-a desenat cercuri, forme geometrice, a surprins-o cu o foarte bună caracterizare şi cu explicaţii pertinente. „De unde ştii să ghiceşti?” „Astrologia este ştiinţă, nu este ghicit... Am învăţat, cu profesor, apoi am studiat. Am o diplomă în astrologie.” Era drăguţă Jasmine, cu faţa ovală, creolă şi ochi mari, negri. Uneori îşi acoperea faţa cu voal străveziu care îi accentua frumuseţea, o făcea misterioasă.
– Cum va fi Ilène viitorul tău?
– A! Nu prea bun. Am două planete retrograde şi un... nu ştiu ce nod negativ...
– Ha-ha-ha! Şi mie mi-a zis la fel!
– Serios?
– N-au înţeles nimic, a zis Jasmine, privindu-l pe Zadiq.
Iar Zadiq a râs fericit de parcă era... era...
– Opriţi-vă! a zis Jasmine. Nu este astăzi ziua de naştere a Brigittei? Bon anniversaire, Brigitte!
Brigitte a fost puţin uimită:
– Da? Este ziua mea? Este şapte octombrie?
A fost o adevărată explozie! Chiar Zadiq a participat strigând la fel de tare: La mulţi ani! „Alles gute... zu gerbu-gerlutag”, a încercat să o surprindă vorbind germană, de unde? nu aşa se spune, însă i-a dat o floare şi s-a lăsat sărutat pe obraz. Era un motiv serios de sărbătoare. Cel care lipsea era bărbatul.
– Nu a venit?
Atunci i-au simţit lipsa. Nu venise de trei zile, o oră măcar putea veni ziua aceea. Era o zi specială... Nu lipsise niciodată, el anunţa începutul festivităţii... N-au văzut florile... Nu era... şapte octombrie... Nu putea fi! Au întrebat-o pe Doamna Principală – ele o numeau De-pe – ce se întâmplă, când se întoarce, dar nici DP nu avea un răspuns exact. Plecase pentru o perioadă... O perioadă. Se întoarce el... Cum se putea sărbători o zi aniversară? Cu tort, şampanie şi artificii... Brigitte şi-ar fi dorit să iasă din palat fie şi pentru o oră... Era privilegiul sărbătoritei!
– Zadiq, tu unde locuieşti?
– Stau într-un bloc de locuinţe populare, destul de aproape. La câteva străzi de-aici.
– Da? Şi cum este la tine acasă? Confortabil?
A dat din cap afirmativ... Pentru ce ar fi putut să o intereseze atât de subit pe doamna Ilène cum trăieşte el? Aluneca în iad când pleca din preajma lor...
DP a admis că orice zi aniversară avea o desfăşurare sărbătorească, fie că era prezent sau nu stăpânul. Bucătarii preparaseră un meniu special, dar nu prea gras, poate mai dulce decât de obicei, iar şampania era servită seara. Pentru serviciul de ospătar Zadiq fusese solicitat să întârzie dar să nu depăşească ora 10,00 pm.
Au avut acces la un spectacol holografic pe scena din sala de gală, au dansat, au strigat, a fost o destrăbălare memorabilă de care puteau fi făcute responsabile Rovanna şi Nadia, dacă nu s-ar fi cercetat influenţa consumului de alcool. Era o şampanie de care nu te puteai sătura.
Pe la ora nouă seara au ieşit în curte să vadă jocul de artificii... Apoi au plecat DP şi ceilalţi angajaţi, exceptându-i pe paznici şi pe Zadiq. Femeile au rămas la mica piscină interioară şi i-au cerut lui Zadiq să se dezgolească asemenea lor. Asta nu voia, de fapt se îngrozea că s-ar putea să-i ceară vreodată, chiar în joacă, deoarece stăpânul l-ar fi concediat. Şi nu se întâmplase de un an şi şapte luni de când le slujea. Doar neobrăzata de Nadia îl prinsese într-o dimineaţă de ciucure, „Tu eşti bărbat sau ce?”. Celelalte îl tachinau şi-atât. Să se dezbrace, nici gând. Ce ar fi fost să îl găsească astfel stăpânul? Şi, ceea ce era mai ruşinos, avea uneori contracţii... erectile. Ar fi fost un dezastru personal, ar fi murit pe loc. „Să-şi pună un cearşaf pe el”, a zis Rovanna. „Şi nouă ne este ruşine stând astfel în prezenţa ta”. Au râs zgomotos, peste sunetul muzicii, al apei care curgea în cascadă, al...
– Eu plec deoarece nu mai aveţi nevoie de mine.
Nadia l-a împins în apă. Ah, ce zi, ce... noapte, cât pot fi de ingrate femeile, însă câtă nevoie au de o companie masculină... în fine, se acceptă orice pare masculin... Zadiq a încălcat toate obligaţiile sale în acea zi aniversară a iubitei Brigitte (şi noaptea care a urmat). A neglijat ora de rugăciune, a consumat alcool, a rămas până dimineaţa, a acceptat să fie dezbrăcat, călărit, cravaşat, să i se vorbească murdar, a fost travestit, rujat, umilit cum nu fusese vreodată, şi când credea că nimic nu se mai poate întâmpla de rău, la plecare, paznicul nu a vrut să-i permită să iasă din clădire...
– Tu nu eşti Zadiq, i-a spus. Lui Zadiq abia i-am dat drumul să plece.
– Eu sunt, vă jur. Uitaţi-vă la mine!
– Îţi prefaci vocea. Nu las pe nimeni să mai iasă, oricine ar fi!
– Şi dacă a plecat una dintre nevestele stăpânului, nu vă pierdeţi slujba?
Paznicul a fost speriat de această posibilitate. Şi-a strigat un coleg aflat în altă parte a clădirii. Împreună puteau discerne mai bine, aveau două minţi în loc de una. Ce s-ar putea întâmpla dacă în partea cealaltă este Zadiq şi el, respectiv paznicul fioros al porţii, a lăsat să zboare din colivie una dintre păsări? S-au văzut amândoi în beci, torturaţi, murind în chinuri. L-au recunoscut pe Zadiq şi s-au sfătuit ce este bine să facă. Să aştepte până venea DP, să nu permită castratului să plece, deoarece... Deoarece. Nu e uşor să-ţi repari o gafă, nici măcar una mică. Zadiq le-a cerut să deschidă poarta pentru că va încerca să o prindă din urmă pe femeie... Şi l-au crezut. Oricum nu ştiau ce să facă.
Oraşul nu se trezise încă, întunericul nu se ridicase pe străzi, iar prin burniţa fină ca o precipitare ceţoasă, grasul imberb care se grăbea sufocându-se, clătinându-şi haotic şuncile, părea o apariţie de vis negru turnat într-un studio particular. În capul său bătea gongul unui ceas care nu-i permitea să gândească în acel moment. „Cine?, De ce?, Cum?”, astfel răsuna gongul, „Cine?, De ce?, Cum?”..., fără să stea, deocamdată. Înainte să se prăbuşească, la colţul străzii Tintin Racquins, a distins un şuierat cunoscut:
– He, Zadiq! Aici-aici!
A văzut o persoană... poate mai grasă decât el însă cu o faţă prea mică pentru volumul corpului său. Pe cap un fes alb, iar peste trup o „tunică” neagră prinsă în talie cu sfoară şi pantaloni. Picioarele aparţineau unei persoane mult mai slabe.
„Cine?, De ce?, Cum?”, au gâfâit mult înainte să se rostească în direct.
După ce şi-a scos fesul care îi ascundea şi nasul, a putut afla cine era: doamna Ilène. „De ce”? Pentru că dorea să revină la Paris. „Ştii că nu am ieşit deloc...”, „Aici sunteţi în Paris, doamnă”. Ilène recunoscu: „Nu credeam că Parisul poate fi atât de mizer...” Era revoltător de murdar unde se aflau, strada avea gropi, bălţi, noroi... dar, la capătul ei creştea un palat! „Primăria nu vede până aici!...” Atunci s-a aflat şi cum. Îşi prinsese de talie două perne.
– Zadiq, mă poţi găzdui puţin? Ne vom întoarce împreună la palat. A fost o mică escapadă...
Zadiq rămăsese copil nu doar la trup, era un om inocent. Nu a întrebat-o pentru ce nu se întoarce imediat, având proaspătă în minte situaţia străjerilor. Nu. Problema sa era unde să o cazeze provizoriu pe soţia evadată a stăpânului, convins că va fi iertată şi nu se va întâmpla nimic serios.
O clădire lungă, paralelipipedică, o bunică de optzeci de ani, într-o cuşcă de portar, la intrare:
– Bună dimineaţa doamna Poutin!
– Ce faci Zadiq? De unde vii la ora asta? Cine este tânărul care a intrat cu tine? Cum este vremea afară?...
Au urcat pe scări la al doilea etaj. Au trecut pe culoar prin faţa uşilor deschise ori care se deschideau în acel moment...
– Îl vedeţi pe X? Stă acolo de când îl ştiu!
Ilène a văzut camera, biblioteca şi cărţile vechi, fotoliul, omul care întorcea capul, foarte încet... Când a ajuns în dreptul următoarei intrări cineva a trecut dincolo de bătrân, s-a dus interior...
– Zadiq, de unde vii?
A apărut capul pletos al unui copil, „Ce căutaţi aici? De ce s-au trezit copiii aşa devreme?” Copilul a dispărut, închizând uşa, apoi s-a deschis iar, a ieşit un tânăr de douăzeci de ani cu privirea fixă şi părul zburlit:
– Zadiq ce faci? Unde-ai fost aseară? N-am putut să dorm gândindu-mă la tine...
– Te rog, te rog Latiffe! Acum sunt prea ocupat...
– Cine e urâtul ăsta? Ai alt prieten? Te-ai îndrăgostit de altcineva?
– Nu m-am îndrăgostit de nimeni...
– Ştii bancurile cu Tlocque Nollis, Zadiq?
– Cine este Toc Nollis?
– Ha-ha-ha-ha!
– Hai, lasă-mă!
Latiffe s-a apropiat de el şi l-a sărutat pe gură. A făcut-o scurt şi murdar, a închis uşa imediat evitând replica...
Zadiq s-a ruşinat, a privit pardoseala...
– Pe-aici, doamna Ilène. Este mama acasă, poate şi tata când nu găseşte de muncă...
Înăuntru le-a găsit pe cele două surori dar părinţii nu erau acolo. Fetele dormeau încă. Mama nu era nici la bucătăria comună.
– Unde te-ai dus azi noapte? l-a întrebat o femeie vârstnică, ştirbă, cu faţa de asiatică. Te-a căutat Marca, să ştii! A mers până la palat, să ştii! Tatăl tău este la gunoi astăzi. A plecat cu Du San şi Rebeck, să ştii!
Zadiq a mulţumit femeii pentru informaţii şi s-a întors. Surorile lui se treziseră şi vorbeau cu Ilène. Apoi s-au trezit toţi locatarii. Despre fiecare puteai afla ceva, îi auzeai prin uşi ori pereţi vorbind despre orice, ştiri, despre băutură, despre... cultura placebo care distruge cultura islamică sau franceză, corodează... orice... Cum trăiau, cine-i hrănea, pentru ce trăiau... Zadiq şi Ilène au luat locul fetelor să doarmă puţin pentru a se reface după noaptea albă...
Sunt vise în care ne găsim unii pe alţii. Atunci când ne vedem aievea nu ştim unde ne-am cunoscut. Ne-am cunoscut în vis. Acela sau aceia sunt „oamenii visaţi”. Ei pot fi Îngeri sau Demoni, dar nimbul lor nu este vizibil. Ilène nu era numele adevărat al femeii sechestrate în palatul Fedouin. Pe stăpânul ei îl cunoscuse în vis. În vis el se numea... Paris. În ziua când a vrut să fugă a fost de-ajuns să adoarmă, iar Paris, îmbrăcat negru în chip de liliac, aştepta agăţat la intrarea într-o staţie de metrou.
– Nu mă poţi părăsi, Françoise.
– Paris, iubitul meu, mă simt abandonată. Am un nume străin, trăiesc într-un loc străin şi mă tem că voi muri înainte să-mi revăd părinţii...
– Nu te-am abandonat. Numele nostru este legat pentru această eternitate. Vino să vezi centrul oraşului! Să mergem în vizită, iubita mea!
Zadiq s-a trezit după un vis urât. Era în rai împreună cu Latiffe, iar Latiffe i-a spus: „Unde ai ascuns giuvaerele, hoaţo?” Nu ştia nimic de „giuvaere”. Nici măcar nu avea buzunar. „Am să te alung din rai, hurie nenorocită! M-ai lăsat fără giuvaere!” Şi a căzut din rai... Este cumplită căderea din rai! S-a trezit înfricoşat. S-a ridicat din patul mic şi jos, a privit în stânga şi a văzut-o pe mama care-l privea tristă.
– S-a întâmplat ceva?
– Pe cine ai adus cu tine, fiul meu?
Zadiq şi-a amintit de Ilène.
– Unde-a plecat?
– S-a întors la palat... De ce ai adus-o aici? Dacă îţi pierzi şi tu serviciul, cum vom trăi?
Zadiq era îmbrăcat. S-a spălat puţin pe faţă, a luat o pelerină şi a coborât să iasă din clădire în atmosfera lipicioasă de toamnă. Nu s-a îndoit niciodată că Ilène plecase pentru a-l proteja.
Comentarii
Trimiteți un comentariu